vineri, 1 aprilie 2016

Sarea de bucătărie - Putem alege sa o consumam cu IOD si Ferocianuri sau naturala?

Sarea de bucătărie

Alte denumiri: Clorura de sodiu, Clorură de natriu, sare de bucătărie, sare gemă ( halit ), aurul alb.

De unde se extrage sarea?

La noi în ţară, zăcăminte de sare se găsesc în: Ocna Mureş, Ocna Sibiului, Ocnele Mari, Târgu Ocna, Ocna Dejului, Praid, Figa.

Urme ale salinelor romane s-au gasit la: Ocna Sibiu, Ocna Mures, Cojocna, Sic, Ocna Dej, Domnesti, Martinis, Ocnele Mari etc. Mari cantitati de sare in acele timpuri au fost extrase de la Turda.

Ulterior, exploatarile de sare au fost extinse si in Maramures, la Dragomiresti, Ocna Sugatag etc., unde s-au descoperit unelte de lucru, opaite, monede etc.



Romanii au mai exploatat sarea si pe cursul Somesului la Manastur, Bata, Reteag, Ciceu, Cristur, Arpas, Beclean etc., localitati in care sarea se afla la 3 - 4 m adancime, iar in unele locuri iesea chiar la suprafata.

In Transilvania cele mai importante saline existau la Turda, Ocna Dej, Sic, Cojocna, Ocna Sibiului, iar in Maramures la Rona, Ocna Sugatag, Vasc, Hust, Ticeu si altele. In Tara Romaneasca se cunosc salinele de la Ocnele Mari (1408), Ocnele Mici (1517), Telega (1563), Ghitioara (1557), iar in Moldova functiona Salina Trotus (1570).

Un articol complet despre exploatarea zacamintelor de sare gasiti pe agir.ro... >>>


Ce este sarea si cum se obtine sarea de bucatarie?


Este o substanță solidă, ionică, cristalină (structură cubică cu fețe centrate); punctul de fierbere este 1413°C iar punctul de topire 801°C. Este foarte solubilă în apă - 360,9 g/l la 20°C. Sarea este higroscopică.
Sărurile rezultă din reacția chimică dintre un acid și o bază. Sarea de bucătărie se obține prin reacția dintre acidul clorhidric și hidroxidul de sodiu.

Sarea pentru consum alimentar uman este un produs cristalin in a carui compozitie predomina clorura de sodiu (NaCl), obtinut prin extragere din depozitele naturale subterane sau din apa de mare, potrivit Codex Standard pentru sarea destinata consumului alimentar.

Sarea de masă este un produs rafinat care se obţine prin recristalizare din sarea naturală, însă din cauza proceselor prin care trece, peste 90 de elemente minerale sunt îndepărtate.

La obținerea sării de bucătărie, aceasta poate să conțină până la 3 % sare marină și 15 % alte săruri. În comerț se poate găsi sarea rafinată care conține și alte substanțe pentru îmbunătățirea calităților sării în afară de sarea propriu zisă.



Te-ai gândit vreodată să verifici ce conţine sarea de bucătărie?


SAREA DE BUCATARIE contine urmatoarele substante: IOD,  E535 – ferocianura de sodiu şi E536 – ferocianura de potasiu. Pentru stabilizarea iodului se mai adauga si dextroza, care nu este altceva decat un zahar.

Sunt substanţe chimice periculoase, folosite ca antiagreganţi sau antiaglomeranţi. Ferocianura de potasiu în sine este doar ușor toxică, desi nu este mutagenă, aceasta poate provoca iritații, dacă este ingerată, inhalată sau în cazul în care vine în contact cu pielea.

Desi in contact cu acizi foarte puternici poate elibera un gaz toxic, acid cianhidric ( gaz de lupta, 300 mg / metru cub de aer, timp de 10 minute = Doza Letala pentru om ), acest lucru nu se petrece insa in corpul uman deoarce acidul din stomac nu este destul de puternic.

Se consideră că nu este deosebit de toxic potrivit unor cercetări care studiază influența separată a fiecărei substanțe asupra organismului uman, dar nu se cunosc (sau se ignoră cu rea intenție potrivit teoreticienilor conspirației) efectele cumulate ale tuturor substanțelor introduse în alimente asupra organismului.


Toxicitatea compusului e slaba, doza letala la sobolanii de laborator fiind de 6,4 g/ kg corp, dar cauzează prejudicii în mediile apoase și este deosebit de toxică pentru organismele acvatice. La om reduce transportul de oxigen de catre sange, cresterea incidentei bolilor cardiace ischemice, accelerarea proceselor de ateroscleroza, apar dificultati in respiratie, dureri de cap, ameteala.


Cred ca toata lumea stie de sarea iodata pe care suntem obligati sa o cumparam. Datorita Hotararii de Guvern ce interzice ca in magazinele din Romania sa se vanda sare neiodata pentru utilizare in alimentatia omului si a animalelor.

HG nr. 568/2002, republicata 2009, privind iodarea universala a sarii destinate consumului uman, hranei animalelor si utilizarii in industria alimentara
Republicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 150 din 10 martie 2009
Republicata in temeiul art. III din Hotararea Guvernului nr. 1904/2006 pentru modificarea Hotararii Guvernului nr. 568/2002 privind iodarea universala a sarii destinate consumului uman, hranei pentru animale si utilizarii in industria alimentara, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1038 din 28 decembrie 2006, dandu-se textelor o noua numerotare. Hotararea Guvernului nr. 568/2002 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 407 din 12 iunie 2002 si ulterior adoptarii a mai fost modificata prin Hotararea Guvernului nr. 473/2004 pentru modificarea Hotararii Guvernului nr. 568/2002 privind iodarea universala a sarii destinate consumului uman, hranei animalelor si utilizarii in industria alimentara, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 348 din 21 aprilie 2004.
Mai multe informatii gasiti pe dreptonline.ro >>>


IODUL - datorită proprietăților sale chimice, este un agent bactericid, sporicid, protocid, cisticid și virucid, aspecte care îi conferă aplicabilitate în diverse domenii științifice și tehnice.

Iodul este o substanță corozivă datorită proprietăților sale oxidante. Când este înghițit, iodul nu este absorbit, dar poate cauza gastroenterite severe. În organism, acesta  este transformat rapid în iodură, în mod pasiv, de către amidon și stocat în glanda tiroidă.
Vaporii de iod cauzează iritații pulmonare severe, care pot conduce la edem pulmonar.

Totusi iodurile sunt relativ inofensive, cu toate că ele pot produce reacții adverse dacă sunt prezente în exces. Măsurile de urgență în caz de otrăvire cu iod constau în menținerea căilor respiratorii deschise și intubarea endotraheală dacă edemul pulmonar devine progresiv.

Carența cronică de iod determină scăderea sintezei de hormoni tiroidieni, cu gușă endemică și manifestări clinice de hipotiroidie (mixedem, nanism tiroidian, cretinism etc.), anemie, mixedem, obezitate, piele îngroșată și uscată, senzații de frig, agravarea hipertiroidiilor existente, creşterea ratei cancerului tiroidian, creşte incidenţa bolilor alergice, şoc anafilactic la iod – boală cu potenţial mortal.


Administrarea indelungata a iodului se poate asocia cu inhibarea continua a sintezei hormonale si cu aparitia gusii, cu sau fara hipotiroidie, apar manifestări de hipertiroidie (exoftalmie, iritabilitate, hiperfagie, tulburări de ritm cardiac etc.).

Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproape 50 de milioane de oameni suferă de tulburări mentale legate de deficiența de iod.
James Feyrer, Dimitra Politi şi David N. Weil au realizat un studiu care arată că populaţiile din zonele sărace în iod au înregistrat o creştere a IQ-ului de 15 puncte după ce a fost introdusă sarea iodată.
Cititi mai multe pe businessinsider.com >>>


Organismul persoanelor din societățile dezvoltate asimilează iodul din hrană în proporție mai redusă decât persoanele din comunitățile tradiționale, din cauza diferențelor în compoziția alimentației. Laptele este o sursă majoră de iod, nivelul acestuia dublându-se în anii recenți, deoarece hrana vițeilor este suplimentată cu iod și pentru că înainte de muls ugerele sunt dezinfectate cu antiseptice pe bază de iod.


De ce este bună sarea naturală, nerafinata pentru organism?


Sarea nerafinata este o sare neprocesata industrial si netratata prin nici un procedeu chimic.
Contine pe lângă clorura de sodiu peste 92 de elemente: potasiu, calciu, magneziu, fier, mangan, cupru, cobalt, nichel, crom, bismut, molibden, carbon, azot, oxigen, sulf, fosfor, aur, argint, litiu, etc.

Cu cat culoarea sarii este mai inchisa cu atat contine mai multe minerale. Sarea naturala are o culoare gri sau maronie si devine alba doar trecuta prin procesele de rafinare.

Sarea poate să fie iodată natural printr-un adaos de pulbere din alge marine.


Exista insa si alternative mai sanatoase de exemplu sarea de mare care se obtine printr-un proces de evaporare a apei marilor sau oceanelor si nu contine aditivi iar in functie de locul din care provine contine diferite urme de minerale care de obicei nu se gasesc si in sarea de mina.




Tipuri de sare de mare, cu diferite culori si texturi:


Sarea roz de Himalaya - este o sare pura, extrasă din munţii Himalayei. Fiind foarte putin procesata si extrasa prin procedee manuale, nu are in compoziţie metale grele sau toxine.

Continutul ei este de 85% clorura de sodiu si restul de 15 procente conţine urme de la 84 de minerale existente candva in marile preistorice.

Este considerată cea mai curată şi benefică pentru organism, pentru că este neatinsă de poluare iar structura ei înmagazinează energie hidroelectrică (vibratorie), care ajută la mărirea randamentului.


Sarea Neagra De Himalaya( sare vulcanica ) sau kala namak - este extrasa din regiunile vulcanice din Pakistan si India.

Foarte bogata in minerale, cu un gust aparte datorita provenientei din zonele vulcanice, aceasta sare este folosita in medicina ayurvedica pentru a trata si preveni flatulenta si arsurile la inima. Este bogata in fier.

Conform medicilor care practica ayurveda, aceasta sare este cea mai sanatoasa dintre toate sarurile, putand fi consumata in siguranta si de catre persoanele cu hipertensiune si persoanele care tin o dieta speciala saraca in sare.

Conform medicilor care practica ayurveda, aceasta este cea mai sanatoasa dintre toate sarurile, putand fi consumata in siguranta de catre persoanele cu hipertensiune si persoanele care tin o dieta speciala saraca in sare.
Calmeaza arsurile la stomac, dar si durerile de burta, avand actiune mai puternica decat carbunele medicinal. Sarea neagra amelioreaza digestia si combate balonarea.
Pentru ca stimuleaza maduva osoasa hematogena, responsabila cu producerea globulelor din sange, sa produca globule rosii, sarea negra devine un aliment-medicament in tratarea anemiei.


Sarea de mare Hawaian Alaea - nu este procesată, păstrându-și astfel valorile nutriționale și gustul bogat.

Culoarea roșie provine de la argila hawaiiana (Alaea) din amestec, argilă care îmbogățește sarea cu oxid de fier.

Este folosita in mod traditional de catre populatia din Hawai in ceremonii religioase si ritualuri de vindecare.

Sare de Guerande - provine din Peninsula Guérande din Franta si este o sare cu granule mari obtinuta dintr-o saramura cu ajutorul unui proces de evaporare a apei. Este culeasă manual, uscată de vânt și soare, nerafinată (nu conține iod).

Nu contine aditivi si este mai putin densa decat sarea de masa. Fiind un pic mai sarata decat sarea de masa se foloseste la gatit pentru ca se dizolva foarte bine si astfel savoarea ei patrunde bine in mancare.

Provenită de la una dintre cele mai renumite companii britanice specializate în sare, această sare de mare nerafinată este pur naturală și intactă din punct de vedere nutrițional, exact cum este pregătită de mama natură.

Fleur de Sel – provine din regiunea Camargue pe langa Provence in Franta.

Este o sare cu aromă aparte de culoare gri. Formata la suprafata spumei marii, granulele acestei sari seamana perfect cu zaharul.

Fara iod si culeasa dupa o metoda celtica, aceste cristale mici si perfect formate sunt create doar în conditii perfecte, fiind astfel mai rare decat alte saruri nerafinate de mare.



Sarea Kosher - este o sare cu granulatie mare, iar numele ei provine din bucataria evreiasca. Este bogata in clorura de sodiu si de extrage din apa de mare prin evaporare sau din mine.

„Kosher” este un cuvânt care, folosit alături de alimente, certifică faptul că acestea sunt preparate conform regulilor religiei iudaice.

Aceasta sare are un gust aparte si este preferata in marile bucatarii din lume, are o aroma moderata si este foarte apreciata pentru structura ei. Bucatarii profesionisti sustin ca este bine sa fie adaugata la sfarsit. In plus, ei recomanda sa reduci cantitatile la jumatate daca vrei sa inlocuiesti sarea de masa cu aceasta.

Sarea celtică - se obtine prin evaporarea apei sarate cu ajutorul unor metode traditionale celtice. Are o culoare usor mov spre gri, culoare care ii este data de argila din regiunea Frantei de unde provine.

Este o sare scumpă. Se recoltează printr-o metodă veche de peste 2.000 de ani, prin evaporare solară, din apa sărată a mlaştinilor din Bretagne, provincie din vestul Franţei.
Acea apă provine din Marea Celtică, ia dsarea obţinută din ea are un gust sărat-dulceag, foarte fin.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

TOP Saptamanal din cele mai citite articole

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...